Cum să ai o viță de vie sănătoasă și productivă
06.07.2023 in Vinificatie (Oenologie)Cultivată încă de acum mii de ani, vița de vie este una dintre cele mai importante culturi din industria agroalimentară mondială, iar roadele pe care le oferă reprezintă unul dintre fructele preferate ale oamenilor de pe întreaga planetă. Fie că vorbim despre consumul strugurilor în stare proaspătă, sau sub formă de sucuri și vinuri, aceste fructe își fac adesea loc în alimentația noastră.
Pentru a obține aceste roade, însă, trebuie să știm cum să îngrijim vița de vie, astfel încât să ne ofere roade bogate și sănătoase. În acest articol, vom explora câteva aspecte cheie ale întreținerii viței de vie și aplicării tratamentelor necesare pentru a asigura o creștere optimă a lăstarilor și, mai apoi, a strugurilor.
Câteva informații de bază
Înainte să intrăm în detaliile legate de întreținerea și aplicarea tratamentelor la vița de vie, trebuie să știi că aceasta poate fi de mai multe tipuri, fie pentru struguri de masă, fie pentru stafide și vin. Astfel, înainte să înființezi o astfel de cultură, asigură-te că alegi soiul potrivit pentru ceea ce îți dorești să obții.
În ceea ce privește plantare, trebuie să ții cont de câteva reguli simple. Cel mai bun moment pentru plantare este primăvara, iar terenul pe care se înființează cultura trebuie pregătit corespunzător, adică nivelat și curățat de buruieni. Distanța ideală între rânduri este de 2 metri, în timp ce spațiul dintre butași trebuie să fie de aproximativ 1,5 metri.
Lucrări de întreținere
Cea mai importantă lucrare pentru o dezvoltare optimă a viței de vie este efectuarea tăierilor. Tăierile de întreținere se realizează în perioada de repaus vegetativ, pentru a controla creșterea excesivă și a stimula formarea lăstarilor de rod. Lăstarii inutili, uscați sau bolnavi trebuie eliminați, iar crengile tinere se scurtează la două-trei ochiuri. Scopul tăierilor este să stimuleze dezvoltarea lăstarilor fructiferi și să asigure o distribuție uniformă a ciorchinilor.
În funcție de evoluția culturii, trebuie să iei în calcul și lucrări precum legarea, prășitul, ciupitul, cârnitul, copilitul lăstarilor sau rărirea frunzelor. Toate acestea te vor ajuta să obții rezultatele pe care ți le dorești.
Fertilizarea foliară
Pentru a se dezvolta optim și a da roade bogate, vița de vie are nevoie nu doar de apă, ci și de numeroși nutrienți. Aceștia pot fi absorbiți atât prin rădăcină, cât și prin frunze.
Fertilizarea foliară este deosebit de importantă pentru vița de vie, datorită nevoilor nutriționale speciale ale acestei plante. Prin această metodă se au în vedere mai multe scopuri.
În primul rând, cultura va beneficia de o aprovizionare completă și complexă cu toate microelementele de care are nevoie. Astfel, planta fiind hrănită corespunzător, va fi mai rezistentă la atacurile bolilor, dar se va și dezvolta mai rapid. Apoi, boabele vor sta legate mai bine de ciorchine, ceea ce va duce la o îmbunătățire a calității producției
Recomandările Hectarul.ro pentru fertilizarea foliară a viței de vie:
• Calmax Gold - este un fertilizant foliar lichid care are în compoziţie calciu, azot, aminoacizi, magneziu şi un număr mare de microelemente. Ajută la creșterea rezistenței fructelor la manipulare și depozitare, îmbunătățește formarea fructelor, stimulează producția și ajută la creșterea conținutului de zaharuri în plantă. Se recomandă aplicarea la soiurile de struguri de masă în doză de 2,5 l/ha, respectându-se informațiile de pe ambalaj.
• Azofol SR – este un fertilizant cu eliberare lentă a azotului și cu un echilibru de minerale și microelemente. Se recomandă aplicarea în doză de 3-6 l/ha. Tratamentul se aplică de 3-5 ori, începând de la 3-4 frunze și continuând în timpul dezvoltării.
• Omex 3X – este un fertilizant foliar cu NPK și microelemente, conceput pentru a susține toate etapele dezvoltării plantelor. Îmbunătațește creșterea vegetativă, dezvoltarea sistemului radicular, producția și calitatea acesteia. Se aplică o doză de 2,5-3 l/ha. Prima aplicare se efectuează înaintea înforirii, apoi se repetă la interval de 14 zile.
• Kion – un fertilizant cu conţinut ridicat în potasiu şi trioxid de sulf, fiind destinat în principal realizării unor productii de calitate ridicată. Se poate aplica atât la soiurile de masă, cât și la soiurile pentru vinificație, în doză de 2-3 l/ha. Se efectuează 2-3 aplicări, începând cu faza în care boabele sunt de dimensiunea bobului de mazăre.
Protejarea viței de vie de boli și dăunători
La fel ca orice altă plantă, vița de vie se confruntă cu o serie de boli și dăunători care pot pune în pericol dezvoltarea ei, precum și cantitatea sau calitatea producției. Tocmai din acest motiv, este esențial să se respecte măsurile de protecție fitosanitară a culturii de viță de vie, iar tratamentele chimice nu trebuie uitate.
Mana viței de vie este o boală care se manifestă la toate organele plantei, fiind provocată de o ciupercă microscopică. Aceasta iernează sub formă de spori de rezistență, care germinează primăvara și produc filamente care părtund în plantă și produc infecții noi. Cel mai adesea, atacurile se produc în perioada de primăvară, atunci când planta este sensibilă, iar frunzele se acoperă cu pete gălbui. Apoi, petele se brunifică, apar arsuri la nivelul frunzelor, iar pe partea inferioară a acestora apare un puf albicios. Mana viței de vie poate fi oprită prin aplicarea fungicidului Mikal Flash, care are acțiune sistemică și de contact, fiind special conceput pentru combaterea acestei boli.
Putregaiul cenușiu este o altă boală deosebit de periculoasă pentru cutlura viței de vie. Este provocată de o ciupercă ce se dezvoltă agresiv în perioadele ploioase de toamnă, atacul manifestându-se pe fructe, după ce acestea au acumulat suficient zahăr. Pielița se brunifică, bacele se sparg, urmând ca fructele să se zbârcească și să se usuce. Putregaiul cenușiu se combate cu ajutorul fungicidului Teldor 500 SC, care formează un strat protector activ exact în locul de atac al ciupercii.
Păduchele țestos este un dăunător regăsit adesea în plantațiile de pomi și arbuști fructiferi. Atât larvele, cât și femelele colonizează ramurile pomilor sau lăstarii arbuștilor, producând necrozarea țesuturilor prin înțepare. În cazul viței de vie, acest dăunător provoacă răsucirea frunzelor, care duce la o stagnare severă în creștere și o scădere a producției. Dăunătorul poate fi combătut prin aplicarea produsului Movento 100 SC, un insecticid sistemic foliar care se aplică de la sfârșitul înfloritului până când fructele încep să se coloreze.